Unul din 6 infarcte de miocard nu sunt diagnosticate la nivel European. (informații destinate pacienților)

Unul din 6 infarcte de miocard nu sunt diagnosticate la nivel European. (informații destinate pacienților)

Conform unui studiu efectuat recent, 16% dintre victime au fost spitalizate în luna precedentă pentru simptome atipice. In Anglia, unul din șase pacienți cu infarct miocardic urmat de deces a fost spitalizat cu o luna înainte ca de diagnosticul de infarct sa fie constat. Ar putea fi evitat accidentul fatal? Aceasta este întrebarea ridicată de studiul realizat de profesorul Perviz Asaria și colegii săi de la Colegiul Imperial din Londra, alături de cercetători din Harvard, SUA. Rezultatele au fost publicate în The Lancet Public Health. Cercetătorii au studiat dosarele medicale al celor 135950 de persoane in varsta de peste 35 ani si care au murit de un infarct miocardic in Anglia intre 2006 si 2010. Ei au descoperit ca jumătate au fost deja spitalizați in cele patru săptămâni înainte de accidentul fatal (corespunzând la un grup de 66490 de pacienți).

 

Șanse pierdute sau erori de clasificare

Apoi au respins două treimi dintre cei diagnosticați cu infarct miocardic, direct sau secundar, și s-au concentrat pe cei 21677 de pacienți cărora nu li s-a pus diagnosticul corect. În cea mai mare parte (59%), motivele spitalizării nu au favorizat în mod special o problemă cardiacă, ci au fost alte cauze de prezentare (pneumonie, cancer, infecție, fracturi, etc.). La 7566 pacienți (35%), diagnosticul efectuat în timpul spitalizării a fost cel al unei alte tulburări cardiace, inclusiv insuficiența cardiacă sau tulburarea ritmului cardiac (în special fibrilația atrială). La 1368 pacienți (6%), au existat, de asemenea, simptome sugestive pentru infarctul miocardic, cum ar fi sufocarea sau durerea toracică atipică.

 

Faptul ca simptomele sunt subestimate nu înseamnă neapărat ca este vorba de o eroare medicala, dar studiul arata ca medicii trebuie sa își îmbunătățească noțiunile de stratificare a riscului pentru a detecta mai bine cine este expus riscului de a muri de la un infarct in cazul simptomelor atipice. Stabilirea unui prognostic este întotdeauna mai dificil decât efectuarea unui diagnostic a posteriori și din păcate nu toate persoanele care se plâng de o jena gastrică pot fi spitalizate pentru supraveghere una sau mai multe zile.

 

În ceea ce privește durerea toracică tipică infarctului, un studiu efectuat în Carolina de Nord între 1994 și 2006 a arătat că a fost absenta la două treimi din cei diagnosticați cu infarct. Medicii sunt foarte buni în tratarea atacurilor de inimă atunci când sunt cauza principală de spitalizare, dar mai puțin buni atunci când sunt confruntați cu diagnosticul unui infarct care se prezinta cu simptome ale unor comorbidități.

 

Eșecul detectării in Franța.

În Franța, se estimează că 120000 de infarcte (sau sindrom coronarian acut) apar în fiecare an. Îmbunătățirea gestionării pacienților cu dureri toracice a redus în mod semnificativ mortalitatea la infarct miocardic. Dar marjele de progres încă există, deoarece o treime dintre pacienți își pierd timpul vizitând medicul de familie sau mergând in centre periferice de urgenta, în loc să apeleze direct la serviciul de urgență 112 sau 15, atunci când apar simptome tipice de infarct miocardic (dureri toracice continue).

 

 

Stopul cardiac: primele minute sunt decisive (informații destinate pacienților)

Stopul cardiac: primele minute sunt decisive (informații destinate pacienților)

Șansele de supraviețuire pe termen lung cresc în mod semnificativ odată cu un răspuns prompt în urma unui stop cardiac.

 

În fiecare an, în Franța, 40.000 de oameni suferă de stop cardiac. In Paris șansele de supraviețuire la 30 de zile au fost de aproape 10% în 2016, comparativ cu 6%, cinci ani mai devreme. În Danemarca, o țară cu 5,6 milioane de locuitori, rata de supraviețuire a fost de 12% în 2013, față de 5% în 2001. Acest progres s-a datorat formarii populației generale în gesturi de resuscitare, în scopul de a reporni inima (masaj cardiac început de prima persoana care întâlnește bolnavul -după alertarea unei echipe medicale specializate – urmata de inițierea defibrării dacă este necesar, cu ajutorul unui defibrilator automatic). Rezultatul formarii publicului general a fost o recuperare a bătăilor inimii de la 18% în 2001 la 60% în 2013, conform unui studiul publicat in European Heart Journal. Astfel, supraviețuirea bolnavilor a crescut cu 10%; îmbunătățirea pregătirii din serviciile de urgență și de asistență spitalicească unde va ajunge bolnavul aduc un surplus supraviețuirii.

 

Începând cu 2013, Societatea Daneza Cardiovasculara a hotarat ca toate victimele unui stop cardiac a căror inimă este repornită (« stop cardiac recuperat », în jargonul medical) ar trebui sa beneficieze rapid de o coronarografie sau angiografie coronariană (examen pentru a vizualiza arterele inimii) și, dacă o arteră este blocata, un stent ar trebui implantat cat mai rapid pentru a restabili fluxul de sânge (angioplastie cu stent). Acest lucru înseamnă căci cazurile de stop cardiac ar trebui aduse de serviciile de urgență direct la un spital cu secție de cardiologie intervențională.

 

Luând cei 41.000 de pacienti din studiul danez, înrolați intre 2001 și 2013, Dr. Tranberg si colegii săi au observat ca 16000 de pacienți au murit, 18000 au fost transferați la un spital local și 7000 au fost duși la un centru de cardiologie intervențională. A fost înregistrat un procentaj de 29% supraviețuitori. Cu toate acestea, studiul arată ca depărtarea de centru nu afectează în mod semnificativ rata de supraviețuire. Daca un stop cardiac este recuperat, e acceptabil sa se piardă puțin mai mult timp cu transportul pentru a merge la un centru cu cardiologie intervențională.

 

În Franța, transferul la un centru cu o unitate de cardiologie intervențională este realizat aproape sistematic de mai mulți ani.

 

Primele minute sunt cruciale.

Indiferent de spitalul unde este transferata victima unui stop cardiac, primele minute sunt cruciale. Chiar înainte de transferul la un spital, cel mai semnificativ lucru este managementul inițial: durata stopului cardiac înainte de primul masaj și timpul necesar pentru a recupera un ritm cardiac eficient.

 

 

Ce este regurgitarea sau insuficienta pulmonara?

Regurgitarea Pulmonara. 

 

Regurgitarea pulmonara (RMt) reprezinta o boala a valvei pulmonare. Valva pulmonara nu se poate inchide complet, astfel o parte din sange trece din artera pulmonara in ventriculul drapt. Aceasta boala poate aparea cu timpul sau brusc (in urma ruperii ancorelor sustin valva pulmonara).

 

ETIOLOGIE (cauze) si CLASIFICARE:

 

 

Dobandita  
Organică – EI

– traumatism toracic

– postvalvulotomie pulmonară

– disecţie AP

– reumatismală

Funcţională (70%-HTP) – HTP
Congenitală – anomalii ale valvelor pulmonare

– absenţa valvelor pulmonare

– dilataţie idiopatică a AP

 

TABLOU CLINIC:

 

SIMPTOME:

  • sufocare la efort, edeme periferice;
  • dureri abdominale exagerate la efort;
  • anorexie, greţuri, vărsături (datorită stazei în sistemul venos gastrointestinal);
  • scădere în greutate;
  • cianoza periferică

 

Putem intalni bineinteles totalitatea semnelor si simptomelor unei insuficiente cardiace (vezi aici).

 

EXAMENUL FIZIC:

  • jugulare turgescente şi pulsatile,
  • ficatul mărit, pulsatilitate sistolică uneori vizibilă, dar uşor de sesizat la palpare.
  • edeme / ascita în formele severe.

 

INVESTIGATII:

Electrocardiograma.

Radiografia toracica: poate arata anomalii ale toracelui, inimii si vascularizatiei plamanilor.

Echografia cardiaca: este examenul care permite diagnosticul clar si precis al acestei boli. Exista criterii clare pentru cuantificarea RPlm.